Skip to main Content
  • Receiver
  • Payment
  • Review
  • Receipt

Declarație de confidențialitate

Actualizată la 11.03.2019


Western Union, sucursalele și filialele noastre („Western Union”, „noi” sau „nouă”) vă respectă confidențialitatea și și-au luat angajamentul de a vă procesa informațiile personale în conformitate cu practicile rezonabile și cu legislația în vigoare privind protecția datelor, cu scopul de a vă oferi servicii mai bune. Pentru a vedea lista entităților Western Union locale, vizitați secțiunea intitulată „ENTITĂȚILE JURIDICE WESTERN UNION.”

Această Declarație de confidențialitate descrie modul în care Western Union colectează, utilizează, protejează și distribuie informațiile dumneavoastră personale când utilizații serviciile noastre online prin intermediul site-ului web, în punctele comerciale și prin intermediul aplicației pentru mobil, precum și opțiunile privind modalitatea în care informațiile dumneavoastră sunt colectate și utilizate. Informațiile personale înseamnă toate informațiile referitoare la o persoană identificată sau identificabilă.

Când utilizați serviciile noastre, când ne contactați, când accesați site-urile noastre web sau aplicațiile ori când vă înscrieți în programele noastre de fidelizare (denumite colectiv „servicii”), colectăm informații personale despre dumneavoastră și le putem utiliza împreună cu alte informații colectate sau generate pe parcursul dezvoltării relației cu dumneavoastră. Colectăm diferite tipuri de informații personale despre dumneavoastră, inclusiv:

  • Informații de contact, de exemplu: numele dumneavoastră, adresa poștală, adresa de e-mail, numărul de telefon, data nașterii, sexul, cetățenia, ocupația, starea civilă și codurile naționale sau guvernamentale de identificare;
  • Informații despre tranzacții, inclusiv transferurile de bani și plățile pentru facturi efectuate de dumneavoastră;
  • Informații legate de afacere, care ne ajută să vă furnizăm serviciile noastre, cum ar fi înscrierea în programele noastre de fidelizare, modul în care utilizați serviciile noastre, informații bancare și legate de credit, permisiunea de a vă contacta și opțiunile de marketing;
  • Informații tehnice, inclusiv gazda („host”) de la care accesați internetul, adresa IP a computerului sau codul de identificare pentru publicitate al dispozitivului, localizarea geografică (dacă este activată), informații despre dispozitivul dumneavoastră (cum ar fi proprietățile dispozitivului, setările, aplicațiile și informațiile despre stocare și utilizare), aplicația pentru mobil, browserul și sistemul de operare, profilul de socializare și informațiile despre rețea, data și ora la care accesați site-urile noastre web și adresa site-ului web care v-a direcționat către site-ul nostru web. Colectăm informații personale despre activitatea dumneavoastră online după cum este descris în secțiunea intitulată „TEHNOLOGII DE INTERNET.”
  • Informații privind conformitatea, inclusiv prevenirea fraudei, verificarea identității și controlul sancțiunilor.

Pentru a efectua un transfer de bani sau pentru a utiliza alte servicii de plată, trebuie să furnizați anumite informații solicitate de Western Union pentru a efectua transferul și pentru a ne permite să ne conformăm obligațiilor noastre legale legate de transferul de bani. Incapacitatea de a ne furniza anumite informații personale poate afecta abilitatea noastră de a vă oferi servicii. Aceasta poate să includă informații despre forma de identificare utilizată pentru a trimite sau primi o tranzacție (acolo unde legea o solicită), incluzând documentul de identitate și o copie a acestuia, istoricul tranzacțiilor, contul bancar și informațiile de plată.

Western Union colectează informațiile dumneavoastră personale în mai multe moduri:

  • Prin intermediul formularelor de tranzacție și interacțiunilor dumneavoastră cu agențiile și partenerii Western Union;
  • Prin intermediul formularelor online, înscrierilor la programe de fidelizare și premiere sau prin intermediul înscrierilor la competiții, precum și prin alte servicii online pe care le oferim (unele dintre acestea putând fi administrate de terțe părți, în numele Western Union);
  • Atunci când oferim asistență sau consultanță clienților, incluzând folosirea adresei de e-mail, adresei poștale, centrelor telefonice sau conversațiilor live;
  • Prin intermediul procedurii de întreținere și îmbunătățire a serviciilor noastre;
  • Prin mijloace automate, cum ar fi protocoalele de comunicații, comunicările pe e-mail și modulele cookie sau tehnologiile similare TEHNOLOGII DE INTERNET;
  • Prin intermediul aplicațiilor noastre pentru mobil (unele dintre acestea putând fi administrate de terțe părți în numele Western Union);
  • Prin intermediul folosirii de către dumneavoastră a rețelelor de socializare sau a altor surse de date publice;
  • Prin interesul acordat de dumneavoastră reclamelor Western Union plasate pe site-uri terțe.

Pe lângă colectarea de informații personale de la dumneavoastră, putem să colectăm informațiile dumneavoastră personale și de la persoana căreia îi trimiteți și/sau de la care primiți bani, precum și de la agențiile noastre, de la furnizorii de servicii, de la partenerii de afaceri, de la companiile de confirmare a identității, de la companiile de gestionare a plăților și a riscului de fraudă, de la organele de punere în aplicare a legii și din sursele de date publice și comerciale.

Depunem eforturi pentru a implementa măsuri organizaționale, tehnice și administrative rezonabile, care respectă legislația și reglementările guvernamentale în vigoare, în vederea securizării informațiilor dumneavoastră personale. De asemenea, încercăm să restricționăm accesarea informațiilor numai la angajații noștri, agențiile și alți reprezentanți care ar trebui să le cunoască. În ciuda eforturilor pe care le depunem, după cum probabil știți, unele părți terțe pot intercepta sau accesa în mod ilegal transmiterea de date către noi sau vă pot sfătui în mod răuvoitor să le furnizați date personale acționând ca reprezentanți Western Union.

Contactați-ne imediat folosind informațiile din secțiunea „CUM SĂ NE CONTACTAȚI”, dacă aveți motive să credeți că informațiile personale deținute de Western Union despre dumneavoastră prezintă risc.

Utilizăm tehnologii de internet precum module cookie, etichete și semnalizatoare web pe site-urile noastre web, în aplicațiile pentru mobil sau când vizitați un site web terț, pentru care Western Union oferă servicii online cu o varietate de scopuri, inclusiv, dar fără limitare, cele identificate în secțiunea intitulată „CUM UTILIZEAZĂ WESTERN UNION INFORMAȚIILE PERSONALE PE CARE LE COLECTEAZĂ”.

Western Union a implementat funcționalitatea de a oferi utilizatorului posibilitatea de a-și gestiona modulele cookie pe site-urile noastre web. Putem citi sau scrie module cookie în funcție de nivelul preferințelor dumneavoastră. (Notă: modulele cookie setate înainte de modificarea preferințelor sunt în continuare prezente pe computerul dumneavoastră; pentru a le elimina, accesați setările browserului și, dacă este necesar, funcția „Ajutor” a browserului.) Dacă browserul dumneavoastră nu este compatibil cu JavaScript, puteți afla ce module cookie sunt folosite pe site-urile noastre web și puteți doar să gestionați utilizarea acestor module cookie prin intermediul setărilor browserului web. Vă rugăm să luați la cunoștință că dacă dezactivați toate modulele cookie din browserul dumneavoastră, acest lucru va limita funcționalitatea site-ului web și poate avea efect asupra finalizării tranzacției dumneavoastră.

Pentru mai multe informații despre modul în care Western Union utilizează module cookie, accesați acest link: https://www.westernunion.com/dk/en/cookie-information.html

Western Union utilizează informațiile personale pe care le colectează pentru următoarele:

  • Pentru a ne folosi de acestea când vă furnizăm servicii, pentru a vă ajuta să beneficiați de o experiență personalizată și pentru a vă oferi asistență la efectuarea tranzacțiilor și la accesarea informațiilor contului;
  • Pentru a vă recunoaște și pentru a vă permite să rămâneți conectat pe parcursul vizitei dumneavoastră, fără a fi necesar să reintroduceți parola;
  • Pentru a realiza statistici pentru a ne înțelege clienții, în vederea îmbunătățirii experienței lor;
  • Pentru a determina dacă ați ajuns la Western Union prin intermediul unui banner publicitar sau prin intermediul unui asociat;
  • Pentru a vă oferi informații specifice, pe baza intereselor dumneavoastră, cu privire la site-urile web și aplicațiile care nu aparțin Western Union;
  • Pentru a înțelege mai bine eficiența campaniilor promoționale și dacă ați reacționat la mesajele noastre promoționale;
  • Pentru a promova siguranța, pentru a diminua riscul financiar și pentru a combate frauda în cadrul Serviciilor noastre.

 

Western Union poate utiliza informațiile dumneavoastră personale, conform explicației din prezenta Declarație, pentru fiecare dintre următoarele baze juridice:

  • Utilizăm informațiile dumneavoastră personale pentru a vă furniza serviciile noastre: Acest lucru include utilizarea informațiilor personale necesare pentru a coordona transferurile de bani, serviciile de plată, cardurile preplătite sau programele de fidelizare. Putem utiliza aceste informații în executarea unui contract încheiat cu dumneavoastră sau în parcurgerea unor etape pentru încheierea unui contract pentru oricare dintre cele menționate mai sus sau pentru oricare alte produse sau servicii Western Union.
  • Utilizăm informațiile dumneavoastră personale în scopuri comerciale legitime: Acest lucru include utilizarea informațiilor personale pentru analizarea și îmbunătățirea produselor noastre, locațiilor, serviciilor, operațiunilor, pentru gestionarea acestui site web și pentru gestionarea experienței dumneavoastră în calitate de client, precum și pentru măsurarea rentabilității investițiilor în campaniile de marketing și a satisfacției de marcă. Acest lucru poate să includă utilizarea informațiilor dumneavoastră pentru a efectua sondaje de cercetare a pieței. De asemenea, este posibil să trebuiască să utilizăm datele dumneavoastră personale pentru a oferi servicii de asistență pentru clienți și pentru contribui la protejarea securității și integrității tehnologiei, sistemelor și serviciilor noastre.
  • Utilizăm informațiile dumneavoastră personale în scopuri juridice și de conformitate: Acest lucru include utilizarea informațiilor personale necesare pentru a ne conforma îndatoririlor juridice și reglementare legate de combaterea spălării banilor și de finanțarea combaterii terorismului; detectarea, prevenirea și urmărirea penală a fraudelor și furturilor, precum și prevenirea utilizării nelegitime sau nepermise a serviciilor noastre ori alte activități ilegale sau ilicite. Aceasta poate să includă și stabilirea, exercitarea sau apărarea drepturilor și revendicărilor legale ale companiei Western Union și a altor companii, precum și monitorizarea și raportarea problemelor de conformitate. Aceasta poate să includă în continuare utilizarea datelor dumneavoastră personale pentru validarea și autentificarea identității dumneavoastră și utilizarea părților terțe pentru a ne ajuta să facem acest lucru.
  • Vă putem procesa informațiile personale pe baza acordului și după cum este subliniat în prezenta Declarație: Aceasta include consimțământul pentru a primi comunicări de marketing sau atunci când legislația în vigoare impune acest lucru. În cazul în care vă solicităm consimțământul, vă vom informa în legătură cu scopurile în care vor fi procesate informațiile dumneavoastră.
  • Vă vom informa atunci când informațiile dumneavoastră sunt solicitate pentru a furniza serviciile pe care le solicitați sau când acest lucru este impus de lege. În anumite cazuri, cum ar fi prestarea serviciilor de transfer de bani, este posibil să nu vă putem pune la dispoziție serviciile noastre dacă nu furnizați anumite informații personale.

 

De asemenea, pe baza consimțământului dumneavoastră, Western Union vă va anunța în legătură cu ofertele, promoțiile și noutățile legate de produsele și serviciile noastre. Acestea pot include ofertele trimise prin e-mail, la telefon, prin poștă, mesaj SMS, prin intermediul rețelelor de socializare și a altor canale digitale sau de comunicare.

Puteți renunța oricând la primirea de comunicări de marketing. Dacă nu mai doriți să vă trimitem comunicări de marketing în viitor, puteți renunța urmând instrucțiunile din comunicarea electronică relevantă sau contactați-ne utilizând informațiile din secțiunea „CUM SĂ NE CONTACTAȚI”.

Rețineți că în cazul în care alegeți să renunțați la a primi comunicări de marketing din partea noastră, este posibil să vă trimitem pe viitor comunicări importante legate de servicii, probleme administrative sau tranzacții.

Produsele sau serviciile Western Union nu sunt destinate copiilor care nu au împlinit vârsta de 13 ani. Western Union nu colectează cu bună știință și nu păstrează informațiile legate de persoanele care nu au împlinit 13 ani și care sunt furnizate de comercianți, de site-ul web sau de aplicațiile pentru mobil.

Site-ul web Western Union poate fi conectat sau se poate regăsi pe site-urile web ale unor părți terțe. Western Union nu a examinat, nu controlează și nu este responsabilă pentru conținutul sau practicile privind confidențialitatea ale site-urilor web care sunt conectate de site-ul nostru. Western Union nu își asumă responsabilitatea pentru niciunul dintre aceste site-uri, pentru conținutul lor sau politicile lor de confidențialitate. Western Union nu sprijină site-urile web ale unor terțe părți și nu oferă garanții pentru informațiile, software-ul, produsele sau materialele pe care le-ai putea găsi acolo, și nici pentru rezultatele care pot fi obținute din utilizarea acestora.

Pentru oricare dintre scopurile menționate în prezenta Declarație, Western Union poate dezvălui informațiile personale aplicabile, inclusiv, dar fără limitare, numele dumneavoastră, informațiile de contact, codul numeric personal, numărul de identificare a clientului, adresa, modelele tranzacției și informațiile contului bancar următoarelor categorii de organizații sau părți:

  • Grupul de companii Western Union și filialele, inclusiv cele menționate în secțiunea intitulată „ENTITĂȚILE JURIDICE WESTERN UNION”;
  • Entități de licențiere a remiterii, necesare la nivel local și relevante pentru o tranzacție, incluzându-le pe cele menționate în secțiunea intitulată: „ENTITĂȚI DE LICENȚIERE LA NIVEL LOCAL, CU CARE NU SUNTEM ASOCIAȚI”;
  • Agenții sau partenerii noștri de afaceri care facilitează tranzacția prin care se transferă bani sau un serviciu specific pe care l-ați solicitat;
  • Furnizorii de servicii, procesatorii de plăți, partenerii bancari și procesatorii de date contractați pentru a furniza servicii de afaceri și servicii pentru clienți;
  • Servicii pentru clienți, pe baza consimțământului dumneavoastră, unde este cazul, inclusiv marketing, publicitate, satisfacerea clienților și cercetare de piață în numele nostru;
  • Furnizorii de servicii și procesatorii de date contractați pentru a ne ajuta să validăm exactitatea informațiilor furnizate de dumneavoastră, să confirmăm identitatea dumneavoastră și să gestionăm riscurile legate de securitate, fraudă și identitate.
  • Părțile terțe cărora le-ați autorizat accesul la contul și/sau informațiile din contul dumneavoastră pentru a vă presta servicii, cum ar fi furnizorii de servicii de informații privind contul și furnizorii de servicii de inițiere a plăților.

Putem transmite informațiile personale pe care le deținem în momentul vânzării sau transferării unei părți din afacerea noastră sau a întregii afaceri. De asemenea, este posibil să divulgăm datele dumneavoastră personale global, după cum este solicitat sau permis de legile și reglementările în vigoare, către autoritățile de reglementare și financiare, autoritățile de implementare a legii, tribunale, guverne sau agenții guvernamentale, pentru a respecta obligațiile legale și de conformitate sau pentru a afirma sau apăra drepturile și interesele companiei Western Union sau a altor părți.

Transferăm informațiile dumneavoastră părților aflate în alte țări decât țara în care acestea au fost colectate, incluzând SUA, dar fără limitare, în măsura în care acest lucru este permis sau impus de legislația în vigoare, de autoritățile de reglementare, de organele de punere în aplicare a legislației și de agențiile guvernamentale. În plus, când trimiteți sau primiți bani către sau dintr-o altă țară, vom fi, de asemenea, obligați să distribuim câteva dintre informațiile dumneavoastră personale în țara respectivă, în măsura în care acest lucru este impus sau permis de lege. Transferăm anumite informații personale despre dumneavoastră către centrele de date aflate în SUA sau într-o anumită regiune, în măsura în care legislația locală impune acest lucru, și le procesăm pentru a ne îndeplini obligațiile juridice și de conformitate care se aplică serviciilor noastre. De asemenea, stocăm în centrul nostru de date din SUA anumite informații personale pe care le colectăm pe baza preferințelor dumneavoastră de marketing. Prin utilizarea serviciilor oferite de Western Union, luați la cunoștință faptul că pot fi efectuate astfel de transferuri de informații în afara tării dumneavoastră de reședință.

Informațiile personale transferate în afara SEE către țările care, conform evaluării Comisiei Europene, nu furnizează protecție adecvată vor fi protejate prin clauze contractuale corespunzătoare sau prin alte mecanisme aprobate de UE, în conformitate cu cerințele legale. Puteți obține o copie a acestor măsuri accesând acest link: https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/data-transfers-outside-eu/rules-international-transfers-personal-data_en

Informațiile dumneavoastră personale vor fi păstrate în conformitate cu termenele legale prevăzute de reglementările aplicabile tranzacțiilor financiare, inclusiv cele care se referă la combaterea spălării banilor, finanțările pentru combaterea terorismului și alte legi valabile pentru noi. În orice altă situație, vom păstra informațiile dumneavoastră numai dacă acest lucru este necesar pentru scopurile specifice colectării sau pentru a soluționa orice solicitare pe care o aveți. În mod normal, vom păstra informațiile dumneavoastră până la îndeplinirea scopurilor pentru care acestea au fost obținute, cu excepția cazului în care avem obligația legală de a le păstra pentru o perioadă mai lungă sau dacă păstrarea este recomandată pentru apărarea poziției juridice a Western Union (de exemplu: termene limită de începere a unei urmăriri penale aplicabile, litigii sau anchete privind reglementările).

Aveți dreptul de a ști dacă vă procesăm informațiile personale și de a ne solicita o copie gratuită a informațiilor dumneavoastră. Aveți dreptul să solicitați o copie structurată și care poate fi citită de echipamente informatice a anumitor date pe care ni le-ați oferit. Este posibil să vă percepem o taxă rezonabilă pentru oferirea datelor sau să nu răspundem la cererea dumneavoastră, dacă cererea este nefondată sau excesivă în mod evident. Aveți dreptul de a ne solicita să nu vă mai trimitem comunicări de marketing. Aveți dreptul să ne solicitați să corectăm datele dumneavoastră care sunt incomplete, inexacte sau învechite. Aveți dreptul să ne solicitați să ștergem anumite date despre dumneavoastră, să restricționăm anumite utilizări de date referitoare la dumneavoastră și să ne opunem anumitor utilizări. În măsura în care vă prelucrăm datele personale pe baza consimțământului dumneavoastră, este posibil să vă retrageți consimțământul, după cum este permis de legislația în vigoare. De asemenea, utilizatorii înregistrați pot să viziteze westernunion.com și să editeze setările Profilului. De asemenea, aveți dreptul să depuneți o plângere la un organ de reglementare a protecției datelor sau la o autoritate de supraveghere relevantă în legătură cu procesarea informațiilor dumneavoastră personale de către noi. Când primim o solicitare, se poate să cerem date suplimentare de la dumneavoastră, pentru a vă verifica identitatea. În unele cazuri, este posibil să refuzăm să acționăm sau să impunem limitări ale drepturilor dumneavoastră, cum este permis de legislația în vigoare. Pentru a vă exercita aceste drepturi, vizitați Portalul dedicat cererilor de acces pentru proprietarul datelor sau contactați Western Union prin intermediul secțiunii intitulate „CUM SĂ NE CONTACTAȚI”. Vom depune toate eforturile necesare pentru a vă răspunde în termen de 30 de zile, însă putem avea dreptul de a prelungi această perioadă în anumite circumstanțe. Vom respecta solicitarea dumneavoastră în măsura în care este impus de legea în vigoare.

Dacă aveți o solicitare sau o plângere privind modul în care gestionăm informațiile dumneavoastră personale, vă cerem ca aceasta să fie trimisă în scris. Vom investiga solicitarea dumneavoastră și vă vom răspunde în general în scris după 30 de zile de la primire. De asemenea, puteți lua legătura cu noi sau cu Responsabilul pentru protecția datelor la adresa wuprivacy@westernunion.com.

Pentru a lua legătura cu noi printr-un număr de telefon gratuit sau local, accesați acest link pentru a contacta Serviciul de relații cu clienții WU: https://wucare.westernunion.com/s/customer-care-home

Western Union își rezervă dreptul de a modifica această Declarație de confidențialitate. Declarațiile de confidențialitate actualizate vor fi publicate pe site-ul web atunci când apar amendamente. Vă solicităm să consultați această Declarație de confidențialitate atunci când ne vizitați, pentru a fi la curent cu cea mai nouă variantă.

Pentru consumatorii din SUA, inclusiv cei din Vermont, California, Dakota de Nord, Texas și Nevada, accesați acest link către Notificarea de confidențialitate a Western Union.

 

Entitate

Informații de contact/adresă

Western Union Financial Services (Australia) PTY. LTD.

Level 7

400 George Street

Sydney, NSW 2000 Australia

Western Union International Bank GmbH (Austria)*

THE ICON VIENNA (Tower 24), Wiedner Gürtel 13, A-1100 Vienna

Western Union Retail Services Belgium

Place Louise 6, 1060 Saint-Gilles, Belgia, Belgia

Western Union Financial Services (Canada), Inc.

925 Marine Dr

North Vancouver, V7P 1S2 Canada

Western Union Network (Canada) Company

Suite 900, 1959 Upper Water Street, Halifax, NS, Canada B3J 3N2

Western Union Payment Services GB Limited

200 Hammersmith Road, Londra, Marea Britanie, W6 7DL

Western Union Payment Services Ireland Ltd (Irlanda)**

Unit 9

Richview Business Park

Clonskeagh, Dublin, 14 Irlanda

Western Union International Limited (Irlanda)

Unit 9

Richview Business Park

Clonskeagh, Dublin, 14 Irlanda

Western Union Network (Ireland) Limited

Unit 9

Richview Business Park

Clonskeagh, Dublin, 14 Irlanda

Western Union Japan KK

Metro City Kamiyacho 7f, 1-5, Toranomon 5-Chome, Minato-Ku Tokio, Japonia

Western Union Payments (Malaysia) Sdn Bhd

16th Floor, Wisma Sime Darby, Jalan Raja Laut, 50350 Kuala Lumpur, Malaysia

Grupo Dinámico Empresarial S.A. de C.V.

Av. Paseo de la Reforma No. 505, piso 17, Col. Cuauhtémoc, Delegación Cuauhtémoc, C.P. 06500, Ciudad de México

Western Union MT East (Rusia)

16A Bldg, Leningradskoe shosse

125171, Moscova, Rusia

Western Union Financial Services, Inc. (SUA)

7001 E Belleview Avenue, Denver, CO

Western Union International Services, LLC

100 Summit Ave Montvale, NJ 07645

*Operatorul de date pentru servicii, conform descrierii din prezenta Declarație, în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Franța, Germania, Groenlanda, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia (Republica Slovacă), Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie

**Operatorul de date pentru serviciile comerciale în persoană, în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Franța, Germania, Groenlanda, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia (Republica Slovacă), Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie

 

 

Țară

Entitate

Informații de contact/adresă

Bahrain

Parteneriat NEC B.S.C

http://www.nec-bh.com/

 

Costa Rica

Parteneriat Airpak Fidelity Corp

Airpak Fidelity Corp

Paseo Colon, Torre Mercedes Piso 7, San Jose

Costa Rica

Telefon: (506) 4800-1703

Ecuador

Parteneriat Transferunion S.A.

https://www.redactiva.com/redactiva/contactanos

E-mail: comentarios@activaecuador.com

Guatemala

Parteneriat Airpak Fidelity Corp

Airpak Fidelity Corp:

16 Calle 0-53 Zona 10, Edif. Torre Internacional Nivel 15, Guatemala

Telefon: 502-2410-1051

Jamaica

Parteneriat GraceKennedy Remittance Services

GraceKennedy Remittance Services Ltd.

2-6 Trafford Place

Kingston 5

Jamaica

Telefon: (876) 926-2454

E-mail: wuonline@gkco.com

Kuweit

Aman Exchange Company W.L.L.

http://www.amankuwait.com/AmanWebsite/index.html

E-mail: info@amankuwait.com

Malaysia

Western Union Payments (Malaysia) Sdn Bhd (WUPM)

Telefon: 800-81-3399

E-mail: malaysia.customer@westernunion.com

Qatar

Alfardan Exchange LLC

Telefon: 800 3950

E-mail: wu.support@alfardanexchange.com.qa

Ucraina

PrivatBank, JSC CB PrivatBank (Ucraina)

E-mail: hotline@privatbank.ua

Emiratele Arabe Unite

Al Fardan Exchange LLC

E-mail: wu.support@alfardanexchange.com